Disocierea presupune o scindare a constiintei. In timpul unui eveniment traumatic sau expunerea prelungita la stres, persoana poate separa elemente ale experientei, in acest mod reducand eficient impactul incidentului. Procesul de disociere presupune o separare partiala sau totala a aspectelor experientei traumatice/stresante – atat a componentelor narative ale faptelor si consecutivitatii, precum si a reactiilor fiziologice si psihologice. Cel mai obisnuit tip de disociere este amnezia de diferite grade, insa exista si altele.

In urma unui eveniment traumatic/ stresant, fenomenele disociative pot continua timp de ani de zile sau chiar pot sa apara pentru prima data dupa multi ani. Ele pot fi identificate prin existenta amortirii, a flashback-urilor, a depersonalizarii, a amneziei partiale sau totale, a experientelor de iesire din corp, a incapacitatii de a simti emotie, a comportamentelor “irationale” si inexplicabile si a reactiilor emotionale care aparent nu au nici o baza reala.

Cea mai extrema forma de disociere are loc cand personalitati intregi se separa de constiinta ( tulburarea de identitate disociativa). O persoana poate continua sa devina anesteziata cand este stresata, sa fie incapabila sa simta emotii sau sa se simta decorpolarizata cand este anxioasa.

Memoria implicita cuprinde imagini senzoriale, senzatii corporale, emotii si comportamente automate. Memoria explicita contine faptele, ordinea si rezolvarea (semnificatia). Disocierea poate aparea in multe forme, in functie de diferitele combinatii de elemente disociate. Si, bineinteles, cu exceptia amneziei totale, cand unele elemente se disociaza, altele se asociaza.

Babette Rothschild